Castelul Bran , cea mai scumpa proprietate din Europa


Într-un clasament al celor mai scumpe proprietăţi, întocmit de Forbes, Castelul Bran, evaluat la 140 de milioane de dolari, ocupă primul loc la nivel european, fiind pe poziţia secundă la nivel mondial.

Castelul Bran este devansat doar de o proprietate evaluată la 165 de milioane de dolari, aflată în Beverly Hills, construită în 1926 şi care a servit drept platou de filmare pentru celebra trilogie Naşul.

Pe locul trei se află o proprietate deţinută de prinţul saudit Bindar bin Sultan în celebra staţiune de schi Aspen (Colorado), evaluată la 135 de milioane de dolari.

Revendicat de descendenţi ai Casei de Habsburg, Castelul Bran şi domeniul aferent au intrat în posesia acestora în 2006, fiind însă administrate în continuare de către statul român încă trei ani.

Înaintea retrocedării, toate colecţiile care aparţineau statului au fost mutate de la Castelul Bran la Vama Medievală, noii proprietari remobilând castelul cu obiecte din colecţia personală.

Posted on Iunie 5, 2012, in Home and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. l-am vizitat de multe ori! mereu cu aceeasi placere si mandrie. dar este adevarat ca in vreo 10 ani nu va mai putea fi vizitat?

Leave a reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: